Tipuri de piele

BOX  Piele de viţel, se obține prin metoda tăbăcirii minerale cu crom. Este cunoscută şi sub numele de Box, după creatorul londonez de încălțăminte Joseph Box din secolul 19, este cea mai întâlnită la fabricarea de incaltaminte şi genţi.

NĂBUC  Se obține prin tăbăcirea pieilor de bovine cu crom, cu vopsire în adâncime și finisare printr-o polizare fină a feței. Are aspect catifelat și își deschide sau închide culoarea la ștergerea suprafeței cu mâna.

VELUR  Cunoscut sub numele "piele de căprioară" sau "şpalt", datorită suprafeţei sale moi şi catifelate la atingere. Se obține prin tăbăcire minerală cu crom şi este utilizat în confecţionarea unei game largi de produse.

TUXON  Numită și "crazyhorse", pielea tuxon este finisată prin aplicarea de ceară și uleiuri speciale. Este utilizata în marochinarie datorita aspectului ei antichizat, vintage.

VEGETAL  Acest tip de piele este rezultatul unei forme foarte vechi de tăbăcire, şi anume: metoda bazinelor. Este foarte rezistentă la uzură. În marochinărie, utilizarea acestui tip de piele, vine deseori în tandem cu pieile tăbăcite mineral prin metoda cromării.

BIZONATĂ  Pielea bizon este o piele mai groasă de la manzat. Se obțin prin tăbăcire minerală cu crom şi este utilizată în mod special pentru confecţionarea echipamentelor de protecţie.

FANTASY  Piele de bovină prelucrată în diverse culori şi modele imprimate, se obține prin metoda tăbăcirii minerale cu crom, folosită în fabricarea de încălţăminte, genţi şi alte produse.

SAFFIANO  Pielea saffiano este un tip de piele texturata, se obține prin metoda tăbăcirii minerale cu crom, cu un finisaj special. Tratamentul ofera durabilitate şi rezistenţă împotriva petelor şi apei, motiv pentru care este folosită îndeosebi la confecţionarea genţilor de lux.

NAPPA  Pielea nappa este piele de bovină sau oaie, se obține prin metoda tăbăcirii minerale cu crom. Este o piele moale cu o fineţe aparte. Este utilizată în marochinaria fină pentru confecţionarea de genţi, haine, manuşi.

TAPIŢERIE  Piele naturală prelucrată cu un tratament special de rezistenţă. se obține prin metoda tăbăcirii minerale cu crom şi este folosită la faţetarea canapelelor, tapiţeriilor auto, scaunelor, etc.

LĂCUITĂ  Pielea lăcuită este un tip de piele acoperită cu un finisaj foarte strălucitor, luminos, folosit pentru confeţionarea unei game largi de produse.

Pentru mai multe informaţii utile ne puteţi scrie la comenzi@nastureii.ro

www.nastureii.ro